1. [DEX '09] CERCĂTOR, -OARE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Cerca + suf. -ător.
2. [MDA2] cercător, ~oare [At: DOSOFTEI, V. S. 233 / Pl: ~i, ~oare / E: cerca + -tor] (Înv) 1-6 smf, a (Om) care cearcă (1-3). 7-8 smf, a (Om) care cercetează. 9 sm Cercetaș. 10 Informator. 11 smf (Spc) Pețitor. 12 sm (Înv) Spion. 13 sf (Înv) Sondă.
3. [CADE] CERCĂTOR l. adj. Care (în)cearcă. II. sm. 1 ‡ Cercetaș, iscoadă ¶ 2 ‡ Controlor.
4. [DLRLC] CERCĂTOR, -OARE, cercători, -oare, s. m. și f. (Învechit) Cel care face o încercare. Nu e rău... ca traducătorul romîn să consulte și pe cei cari, mai nainte de dînsul, s-au cercat a interpreta în limbe moderne pe autorii vechi, dar... nu, se cuvine ca noul cercător să-i ia orbește drept călăuze. ODOBESCU, S. II 367.
5. [DLRM] CERCĂTOR, -OARE, cercători, -oare, s. m. și f. (Înv.) Persoană care face o încercare, o probă, o experiență. – Din cerca + suf. -(ă)tor.
6. [Șăineanu, ed. VI] cercător a. care cearcă sau probează. ║ m. controlor: contracciii cumpărau pe cercători FIL.
7. [Scriban] cercătór m. Vechĭ. Cercetător, iscoadă (Let. 1, 484). Controlor.
8. [DOOM 3] cercător (înv.) s. m., pl. cercători
9. [DOOM 2] cercător (înv.) s. m., pl. cercători
10. [DLRLV] CERCĂTOR s. m. (Mold., Olt.) Căutător. A: Cercătorii... întrebîndu-l de sfîntul Dioscorid, răspunse că nu-l știe unde-i. DOSOFTEI, VS. Cercătorii tăi încă au lipsit. H 1771, 99v. B: Trimease să caute țara cea făgăduită si porunci cercătorilor să aducă din rodul acelui pămint. CAZANIE (1642). Etimologie: cerca + suf. -tor. Vezi și cerca..
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL