1. [DEX '09] CERBICE s. f. 1. (Pop.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gâtului, la tauri și berbeci, odată cu maturitatea sexuală; parte a gâtului pe care se depune acest depozit; ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.
2. [MDA2] cerbice sf [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / V: ~ișă, ~rdiță, ~rghiș, ~rghișă / Pl: ~ / E: ml cervix] 1 Parte exterioară a gâtului Si: grumaz. 2 (Pre) Parte din spate a gâtului Si: ceafă. 3 (Îe) A cădea pe ~a cuiva A lua pe cineva de după gât Si: a îmbrățișa. 4 (Îe) A pleca (a frânge, a rupe, a asupri sau a muia, a tăia) ~a cuiva A supune pe cineva. 5 (Îae) A umili mândria cuiva. 6 (Îe) A fi tare (sau vârtos) de ~ A fi încăpățânat. 7 (Mpp) Neg la mână. 8 (Mpp) Boală la gât. 9 (Pan) Parte de deasupra a jugului, care se reazemă pe ceafa boului. 10 Pod al osiei la căruță, cu scobitura ce se aseamănă cu cerbicea jugului.
3. [CADE] CERBICE sf. 1 🫀 Ceafă, grumaz: îl apucă pe la spate, dîndu-i cu sete pumni în ~ (CAR.); Ⓕ: tare de ~, îndărătnic, încăpățînat ¶ 2 spec. Ceafa boului sau bivolului ¶ 3 Butucul jugului, partea superioară a jugului care se sprijinește pe ceafa boilor 👉 (JUG) [lat. cervīcem].
4. [DEX '98] CERBICE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dârz, neînduplecat. 2. Fig. Mândrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icia.
5. [DLRLC] CERBICE s. f. 1. (La animale și, mai rar, la om) Ceafă; grumaz. Boii... își potrivesc bine cerbicea în jug – și pornesc, împlîntîndu-și picioarele ca niște țăruși de oțel. GÎRLEANU, L. 37. O osteneală zdrobitoare se lăsă pe cerbicea lui Zibal. CARAGIALE, O. I 290. Mergînd cu capul plecat ca să nu mă-nece vintui, începui să simț durere la cerbice, la frunte și la tîmple, fierbințeală și bubuituri în urechi. CARAGIALE, O. I 334. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dîrz, neînduplecat. Trebuie să fii mai tare de cerbice. CONTEMPORANUL, VII 49. 2. Fig. (În legătură cu verbele «a plec a», «a frînge», «a muia» etc.) Mîndrie; împotrivire. Trebuia să frîngă cerbicea unui ispravnic necinstit. SADOVEANU, P. S. 216. Să muiem cerbicea nelegiuitului. ISPIRESCU, M. V. 11. Boierii sînt răi... ca să le plece cerbicea și să le smerească trufia, le trimitea... ocîrmuitori, oameni de acei însemnați cu pecetea păcatului. NEGRUZZI, S. I 274.
6. [DLRM] CERBICE s. f. 1. Ceafă, grumaz. ◊ Expr. A fi tare de cerbice = a fi dîrz, neînduplecat. 2. Fig. Mîndrie; împotrivire. – Lat. cervix, -icis.
7. [Șăineanu, ed. VI] cerbice f. 1. (mai ales la bou) ceafă; cu cerbicea tare, încăpățânat; 2. partea superioară a jugului care acopere ceafa boului. [Lat. CERVICEM].
8. [Scriban] cerbíce f. (lat. cérvix, -icis). Rar. Ceafă. A frînge cuĭva cerbicea, a-l înfrînge, a-l învinge. A lua un lucru în cerbice, a te îndărătnici să-l facĭ. Tare de cerbice, cerbicĭos. Pĭesa juguluĭ care apeasă ceafa bouluĭ. – În est cerghice. V. guler.
9. [MDA2] cerbișă sf vz cerbice
10. [MDA2] cerdiță sf vz cerbice
11. [MDA2] cerghiș sn vz cerbice
12. [MDA2] cerghișă sf vz cerbice
13. [DOOM 3] cerbice (rar, înv.) s. f., g.-d. art. cerbicii
14. [DOOM 2] cerbice (pop.) s. f., g.-d. art. cerbicii
15. [IVO-III] cerbice, -cii gen. a.
16. [DER] cerbice s. f. – 1. Ceafă, grumaz. – 2. Șira spinării. – 3. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – Istr. cerbice. Lat. cervῑcem (Pușcariu 340; Candrea-Dens., 308; REW 1848; DAR); cf. sard. kervija „ceafă”, abruz. šervicare „a scutura”. Celelalte cuvinte romanice sînt neol. Cuvîntul rom. este înv., odinioară de uz curent în literatura scrisă, astăzi folosit de anumiți scriitori, într-un mod puțin artificial. – Der. cerbicie, s. f. (tenacitate, îndîrjire, neînduplecare); cerbicos, adj. (îndîrjit, orgolios, neîmblînzit), pentru al cărui semantism cf. v. sard. kerbiclia „voință” (Atzori 98).
17. [DE] CERBICE (< lat. cervix -icis) s. f. (ZOOT.) Depozit de țesut gras care apare pe partea superioară a gîtului, la tauri și berbeci, o dată cu maturitatea sexuală; p. ext. parte a gîtului pe care se depune acest depozit; grumaz.
18. [Onomastic] CERBICE, D., țig. (17 A IV 278); – Petrică (16 A I 399) < subst.; Cerbicean (Viciu 15).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL