1. [MDA2] ceir sn vz ceair
2. [CADE] CEIR 👉 CEAIR.
3. [Scriban] ceír, V. ceair.
4. [DEX '09] CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Din tc. çair.
5. [DEX '09] CIER s. n. v. ceair.
6. [MDA2] ceair sn [At: LET. I, 327/26 / V: ceir, cier, (dal) ceiriu, cieriu / Pl: ~uri / E: tc çayir] 1-2 Loc (înconjurat cu gard și cosit din timp în timp) de păscut caii, lângă o apă curgătoare. 3 (Pex) Islaz. 4 Câmpie nelucrată. 5 Livadă de fân. 6 (Pre) Coastă de deal. 7 Vale. 8 (Pgn) Șes. 9 (Spc) Ocol îngrădit în care se țin vițeii.
7. [MDA2] ceiriu sn vz ceair
8. [MDA2] cier2 sn vz ceair
9. [MDA2] cieriu sn vz ceair
10. [CADE] CEAIR, CEIR (pl.-iruri) sn. Cîmp împrejmuit cu gard, unde pasc caii: caii sburdă prin ceairuri, turme sbiară la pășune (ALECS.); se ivesc... zăvoaie și ceiruri străbătute de cărări (VLAH.) [tc.].
11. [DEX '98] CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. câmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Din tc. çayır.
12. [DLRLC] CEAIR, ceairuri, s. n. (Învechit și regional) Loc de pășune (adesea împrejmuit cu un gard); p. ext, cîmpie nelucrată în apropierea unei ape. Caii cetății sînt în ceair și la pășune. SADOVEANU, F. J. 544. Ei îngrijeau să. fie cai la grajd, ori să-i aducă de la ceair. MACEDONSKI, O. III 128. Caii zburdă prin ceairuri. ALECSANDRI, P. A. 120. – Variantă: cier (CREANGĂ, A. 128) s. n.
13. [DLRM] CEAIR, ceairuri, s. n. (Înv. și reg.) Loc de pășune (împrejmuit); p. ext. cîmpie nelucrată în apropierea unei ape. [Var.: cier s. n.] – Tc. çayir „cîmpie”.
14. [DLRM] CIER s. n. v. ceair.
15. [Șăineanu, ed. VI] ceair n. Mold. câmp de pășunat pentru cai: caii sburdă prin ceairuri AL. [Turc. ČAIR].
16. [Scriban] ceaír n., pl. urĭ (turc. čair). Cîmp de pășune îngrădit. Meh. Pomet în dosu caseĭ. – În Mold. nord cier, maĭ vechĭ și ceir.
17. [DOOM 3] ceair (înv., reg.) s. n., pl. ceairuri
18. [DOOM 2] ceair (înv., reg.) s. n., pl. ceairuri
19. [MDO] ceair
20. [DER] ceair (ceairuri), s. n. – Loc împrejmuit. – Var. ceir. Mr. čăir. Tc. çayir (Meyer 442; Lokotsch 383; Ronzevalle 75), cf. alb. tšair.
21. [DLRLV] CEAIR s. n. (Mold.) Izlaz, pășune. Apoi au luat spre Socola, în șes, la ceir. M. COSTIN. Caii lui Cantemir-Vodă din ceair i-au luat. NECULCE. Variante: ceir(iu) (M. COSTIN). Etimologie: tc. çayır.
22. [DLRLV] CEIR(lU) s. n. v. ceair.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL