1. [MDA2] cebăluire sf [At: DA ms / P: ~lu-i~ / Pl: ~ri / E: cebălui] 1 Amețire. 2 Zăpăcire. 3 (Pex) Stricare. 4 (Pex) Rupere. 5 (Pex) Pocire. 6 (Pex) Deformare. 7 (Pex) Ciopârțire. 8 Bătaie de joc Si: cebăluit1 (7), cebăluitură (1).
2. [MDA2] cebălui v [At: CORESI, EV. 83/18 / P: ~lu-i / V: ciăb~, ciob~ / Pzi: ~esc / E: mg (el- sau meg-) csábulni „a fi sedus, înșelat”] 1 A ameți. 2 A zăpăci. 3 (Pex) A strica. 4 (Pex) A rupe. 5 (Pex) A poci. 6 (Pex) A deforma. 7 A ciopârți. 8 A-și bate joc de cineva.
3. [MDA2] ciăbălui v vz cebălui
4. [MDA2] ciobălui v vz cebălui
5. [MDA2] ciobăluire sf vz cebăluire
6. [Scriban] cebăluĭésc v. tr. (cp. cu ung. csábulni, a se buĭmăci, a se uĭmi). Vest. (Ban. Olt. Trans.). Zăpăcesc (Cor.). Stric, pocesc, cĭopățesc, urîțesc. Batjocuresc. – În Olt. și cĭobăluĭesc, cĭopățesc.
7. [Scriban] cĭobăluĭésc, V. cebăluĭesc.
8. [DER] cebălui (-uesc, cebăluit), vb. – 1. A ameți, a zăpăci. – 2. A strica. Mag. (el)csábulni „a fi zăpăcit; a greși” (Lacea, Dacor., II, 901; DAR). – Der. cebăluitură, s. f. (obiect stricat). Sec. XVI.
9. [DLRLV] CEBĂLUI vb. (Ban., Trans. SV) A ameți, a zăpăci. Csĕbeluiĕsk. AC, 332. Ket nu-m mintya csebelujeste. PSALT. SEC. XVII, apud TEW. Etimologie: magh. csábulni. Vezi și cebală, cebăluit, cebăluitor. Cf. b u i g u i (2), h ă m e i.
10. [DAR] cebălui, cebăluiesc, vb. IV (pop.) 1. a ameți, a zăpăci. 2. a strica ceva, a diforma, a poci; a rupe, a ciocârti, a măcelări, a căsăpi. 3. a-și bate joc de cineva.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL