1. [MDA2] ceaușit2, ~ă a [At: MDA ms / P: cea-u~ / Pl: ~iți, ~e / E: ceauși] (D. oameni) Care a devenit ceauș.
2. [MDA2] ceaușit1 sn [At: MDA ms / P: cea-u~ / Pl: ~uri / E: ceauși] 1-5 Ceaușire (1-5).
3. [DCR2] ceaușit s. m., adj. (Om) ajuns, din cauza regimului instaurat de Ceaușescu, în situații disperate; nenorocit ◊ „Plecând de la arhicunoscuta realizare «ceaușel», întrebarea «Ce înseamnă ceaușit, om ceaușit?» a primit în vara lui 1989 următoarele răspunsuri: «Nu se spune; el e unu’», «om ajuns într-o situație dificilă», «prostit la cap», «pedepsit», «ajuns la sapă de lemn, sărac», «înfometat», «când nu mai știi încotro s-o apuci», «om primejdios», «ticălos», «mațe pestrițe».” R.lit. 34/95 p. 12 (din n.pr. Ceauș[escu] + -it)
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL