1. [DEX '09] CEANGĂU, ceangăi, s. m. (La pl.) Nume dat populației de grai românesc și maghiar și de religie catolică, emigrată de-a lungul timpului din sud-estul Transilvaniei în Moldova (mai ales în județul Bacău); (și la sg.) persoană care face parte din această populație. – Din magh. csángó.
2. [MDA2] ceangău sm [At: MARIAN, NU. 268 / Pl: ~ăi / E: mg csángó] 1-2 (Urmaș de) colonist maghiar din Moldova și din regiunea sud-estică a Transilvaniei de religie catolică. 3 (Îvr) Vagabond.
3. [CADE] CEANGĂU sm. 👉 P. IST.
4. [DLRLC] CEANGĂU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte dintr-o populație maghiară stabilită prin regiunea Bacău.
5. [DLRM] CEANGĂU, ceangăi, s. m. Persoană care face parte din populația maghiară stabilită în secolul al XIII-lea în regiunea Bacău. – Magh. csángó.
6. [Scriban] ceangăŭ m. (V. șalgăŭ). Ungur din Moldova.
7. [Șăineanu, ed. VI] Ceangăi m. pl. nume ce se dă în Moldova Ungurilor sau Săcuilor, așezați din timpul lui Alexandru cel Bun (1401-1432) la granița din spre Ardeal, pe lângă Trotuș, Siret și Prut: în număr de vr’o 50.000 suflete, ei formează, sate de agricultori prin județele Bacău și Roman. [Ung. CSZANGÓ, lit. rău sunător (la ureche, aluziune la graiul lor cel aspru].
8. [DOOM 3] ceangău s. m., art. ceangăul; pl. ceangăi, art. ceangăii
9. [DOOM 2] ceangău s. m., art. ceangăul; pl. ceangăi, art. ceangăii
10. [MDO] ceangău
11. [DER] ceangău (ceangăi), s. m. – Maghiar care aparține unui grup de coloniști stabilit în centrul Moldovei înainte de sec. XV. Mag. csángó „care sună prost” (Cihac, II, 488; Șeineanu, Semasiol., 171; A. Banciu, Țara Bîrsei, II, 42). Numele se explică prin felul lor de a vorbi, cu greșeli.
12. [DE] CEANGĂU (< magh.) s. m. (La pl.) Denumire dată populației (de grai românesc și maghiar) din Moldova (mai ales din jud. Bacău), de religie catolică, emigrată aici, de-a lungul timpului, din SE Transilvaniei. Trăiesc și în alte regiuni ale țării.
13. [DRAM 2021] ceangău, ceangăi, (ceangă), s.m. (reg.) 1. Clopoțel care se pune la gâtul animalelor. 2. Clopot care anunță plearea trenului din gară. 3. Nume dat populației de etnie maghiară stabilită în Moldova, în timpul domnitorului Alexandru cel Bun. ■ (onom.) Ceangău, poreclă în Dumbrăvița. – Din magh. csángó „care sună prost” (DLRM, DEX, MDA).
14. [DRAM 2015] ceangău, ceangăi, (ceangă), s.m. – (reg.) 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu, 2002). 2. (pentru var. ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg., 1960). 3. Populație de etnie maghiară stabilită în Moldova în timpul domnitorului Alexandru cel Bun. – Din magh. csángó „care sună prost” (Șăineanu, Cihac, DLRM, DEX, MDA).
15. [DRAM] ceangău, -ăi, (ceangă), s.m. – 1. Clopoțel folosit pentru semnalizare sau care se pune la gâtul animalelor (Bilțiu 2002). 2. (ceangă) Clopot care anunță plecarea trenului din gară (Lexic reg. 1960). – Din magh. csángó „care sună prost” (Cihac, Șeineanu cf. DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL