1. [DEX '09] CEAFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gâtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Când mi-oi (sau ți-oi etc.) vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în (ori la) ceafă sau cu ceafa groasă = gras; fig. bogat; influent. ♦ Regiunea cervicală. 2. Specialitate de carne de porc din regiunea cefei (1), afumată sau sărată. – Cf. alb. čafë.
2. [MDA2] ceafă sf [At: ANON. CAR. / Pl: cefe / E: alb kafe] 1 Parte de dinapoi a gâtului. 2 (Pex) Parte de dinapoi a capului Cf cerbice, grumaz. 3 (Îla) Gros la ~ Bogat. 4 (Îal) Cu influență. 5 (Îla) Tare de ~ Obraznic. 6 (Îe) A făcut ~ S-a îngrășat. 7 (Îe) A strica (sau a scărpina) (pe cineva) la ~ A-i da câteva palme. 8 (Îe) A-i muta cuiva ~fa Ceafa (7). 9 (Îe) Să nu ne stricăm la ~ Să nu ne certăm. 10 (Îe) A pune la ~ A da uitării. 11 (Îae) A nu-i păsa de ceva. 12 (Îae) A nesocoti un ordin. 13 (Pan) Parte de deasupra a jugului, ce vine pe ceafa boului Si: cerbice, jug, butuc, sul, grindei, drug. 14 (Pan) Bârnă pe care se reazemă vatalele jugului, la joagăr. 15 Curea de frâu care vine în spatele urechilor calului Si: (reg) comarul căpețelei. 16 Măsea a leucii.
3. [CADE] CEAFĂ (pl. cefe) sf. 1 🫀 Partea dindărăt a gîtului (la om sau la animale: cu pălăria dată pe ~ (VLAH.); îți umflă ceafa de pumni și spatele de ciomege (PANN); F gras la ~, bogat, chiabur; gros la ~, cu ceafa groasă; cînd mi-oiu vedea ceafa, niciodată; a se strica la ~, a se certa ¶ 3 🔧 Gîtul, umărul, măseaua sau urechea leucii de la car ¶ 4 🔧 Partea jugului care se sprijinește pe ceafa boilor, numită și „cerbice” [comp. alb. gheg. čaf(ă)].
4. [DLRLC] CEAFĂ, cefe, s. f. 1. Partea de dinapoi a gîtului. V. cerbice, grumaz. Cățel boieresc... arogant cu cei desmoșteniți și gata să le sară în ceafă cînd îi prindea pe lîngă poarta de serviciu. GALACTION, O. I 302. Tu să știi că eu dorm iepurește, și, pe lîngă iști doi ochi, mai am unul la ceafă. CREANGĂ, P. 5. E ros ca ceafa boului de jug. PANN, P. V. I 146. ♦ Expr. (Să te văd) cînd mi-oi vedea ceafa = (să nu te mai văd) niciodată. Rămînere-aș păgubaș de dînsul... și să-l văd cînd mi-oi vedea ceafa. CREANGĂ, P. 227. A întoarce ceafa (cuiva) = a nesocoti (pe cineva), a desconsidera (pe cineva), a-i întoarce spatele. A face ceafă = a se îngrășa. 2. Partea de dinapoi a capului. Cu ochii verzi sub pălăria dată pe ceafă, umbla cu mîinile în buzunarele unor pantaloni... cîrpiți. DUMITRIU, N. 234. Stă treaz, cu pumnul sub ceafă. VLAHUȚĂ, O. AL. 146. Unul cu pălăria naltă pe ceafă și cu mîinile unite pe spate. EMINESCU, N. 37.
5. [DLRM] CEAFĂ, cefe, s. f. Partea de dinapoi a gîtului sau, p. ext., a capului. ◊ Expr. Cînd mi-oi vedea ceafa = niciodată. A face ceafă = a se îngrășa. Gros în ceafă = gras; fig. bogat; influent. – Comp. alb. čafë.
6. [Șăineanu, ed. VI] ceafă f. partea dindărăt a capului [Albanez (gheg) ČAF].
7. [Scriban] ceáfă f., pl. cefĭ și cefe (alb. kiafă, la Scútari čaf, gît. Înrudirea cu turc. kafa [de unde și ngr. kafás, ceafă], nu e stabilită). Partea posterioară a gîtuluĭ: jugu stă pe ceafa bouluĭ, un bețiv cu pălăria pe ceafă. – În est (Ĭașĭ) și hutúpă.
8. [DOOM 3] ceafă s. f., g.-d. art. cefei; pl. cefe
9. [DOOM 2] ceafă s. f., g.-d. art. cefei; pl. cefe
10. [MDO] ceafă, gen. cefii
11. [IVO-III] ceafă, cefe.
12. [DER] ceafă (cefe), s. f. – 1. Partea de dinapoi a gîtului sau a capului. – 2. Parte a jugului care se sprijină pe ceafa animalelor de tracțiune. – 3. Parte a căpețelei. – Mr. chiafă. Origine incertă. Este evidentă identitatea cu tc. kafa „ceafă”, din arab. qafā (cf. Moldovan 424), de unde provine și cafă, s. f. (în blănărie, partea a blănii ce corespunde cefii), cf. Șeineanu, III, 24. Der. din mr. este sigură; însă rom. presupune un intermediar necunoscut, care să explice rezultatul oclusivei turcești. În general, se consideră că este vorba de alb. kjafë (Meyer 219; Philippide, II, 704; Pascu, II, 224; Rosetti, II, 114), ceea ce nu înlătură dificultatea. Probabil formație locală, din gr., cu sensul de „căpățînă, cap mare sau gros”, termen aplicat tradițional grecilor. Poate fi vorba de o pronunțare locală: Scriban semnalează pronunțarea čaf în alb. din Scutari.
13. [Argou] a-i crește ceafa expr. 1. a se îngrășa. 2. a prospera. 3. a parveni.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL