1. [MDA2] caună sf [At: LIUBA-IANA, M. 28 / P: ca-u~ / Pl: ~ne / E: ml *cavina] (Îrg) Ocnă.
2. [CADE] ❍ CAUNĂ (pl. -ne) sf. Băn. (LIUB.) Gura ocnei, gaura pe unde se intră în ocnă [srb. kavna < germ. Kaue].
3. [Șăineanu, ed. VI] găunos a. 1. găurit pe dinăuntru; 2. lipsit de miez: arbore, măr găunos. [Vechiu-rom. găun, găunos, și dial. (Măidan) caună, gaură = lat. *CAVINA (din CAVUS)].
4. [DER] caună (-ne), s. f. – Mină. Origine incertă. După Pușcariu 324 și DAR, de la un lat. *cavina, de la cavus „gol, scobitură”. DAR pare a identifica acest cuvînt cu caulă, s. f. (ponton). Este posibil să fie vorba de o var. de la găunos vezi cuvîntul.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL