1. [MDN '00] CARENȚA vb. tr. a priva de unii factori indispensabili nutriției organismului. (< fr. carencer)
2. [DEX '09] CARENȚĂ, carențe, s. f. Lipsă, deficiență; neglijență. – Din fr. carence, lat. carentia.
3. [MDA2] carență sf [At: RALEA, E. O. 304 / Pl: ~țe / E: fr carence, lat carentia] 1 Lipsă, deficit care poate produce neajunsuri (în viața individuală sau socială). 2 Neglijență. 3-4 Inacțiunea unei autorități, a unui organ al statului (sau internațional) într-o împrejurare în care acțiunea sa era așteptată și necesară. 5 (Jur) Absența tuturor obiectelor mobiliare, care ar putea acoperi o datorie. 6-7 (Blg) Insuficiența sau absența din organism a elementelor indispensabile pentru păstrarea echilibrului său funcțional. 8 (Psh; îs) ~ afectivă Lipsa relațiilor afective cu mama, la copilul mic. 9 (Iuz) Refuz de a primi provocarea la duel.
4. [DLRLC] CARENȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. Concentrînd focul criticii asupra ultimelor carențe ce trebuie lichidate, dramaturgia sovietică îndeplinește un rol patriotic-educativ de cea mai mare însemnătate. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 160, 5/1.
5. [DLRM] CARENȚĂ, carențe, s. f. (Rar) Lipsă, deficiență. – Fr. carence (lat. lit. carentia).
6. [DN] CARENȚĂ s.f. Lipsă; neglijență; deficiență. ◊ Timp de carență = condiție a contractelor de asigurare pe viață, potrivit căreia asiguratul nu beneficiază de nici o despăgubire în caz că moare într-un anumit timp de la contractare. [Cf. it. carenza, fr. carence].
7. [MDN '00] CARENȚĂ s. f. lipsă, insuficiență; deficiență. (< fr. carence, lat. carentia)
8. [Scriban] *carénță f., pl. e (mlat. carentia, d. carens, care e lipsit de ceva). Puținătate, sărăcie: carența unuĭ ajutor dat cuĭva. V. indigență, deficiență.
9. [DOOM 3] carență s. f., g.-d. art. carenței; pl. carențe
10. [DOOM 2] carență s. f., g.-d. art. carenței; pl. carențe
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL