1. [MDA2] canonit, ~ă a [At: CARAGIALE, N. S. 54 / Pl: ~iți, ~e / E: canoni] 1 Pedepsit. 2 Chinuit.
2. [Șăineanu, ed. VI] canonit a. turmentat, chinuit: om canonit.
3. [DEX '09] CANONI, canonesc, vb. IV. Refl. și tranz. (Pop.) A (se) chinui. – Din canon.
4. [MDA2] canoni [At: (a. 1652) GCR I, 161 / 8 / Pzi: ~nesc / E: canon] (Înv) 1 vt A pedepsi Cf canon (3). 2-3 vtr (Pex) A (se) chinui.
5. [CADE] CANONI (-onesc) l. vb. tr. 1 ⛪ A da un canon, o pedeapsă bisericească: de va fi mirean, să se afurisească ... și foarte greu să-l canonească PRV. -MB. ¶ 2 Fig. A chinui, a tortura, a munci: ce duh rău te canonește pe tine, de aiurezi așa? {`CAR.~}. II. vb. refl. A se chinui, a se tortura, a se trudi, a se munci: nu-l mai pedepsi, că destul s’a canonit, săracul! JIP..
6. [DLRLC] CANONI, canonesc, vb. IV. Refl. A se chinui, a se trudi, a se munci. Soldați răzleți se canoneau să scape din rîpă. CAMILAR, N. I 49. Te iartă inima să mă lași canonindu-mă să aflu ceea ce tu poți să-mi spui în trei cuvinte? SLAVICI, V. P. 83. A crescut băiatul canonit și muncit și a ajuns, după ucenicie, culegător. CARAGIALE, O.II 26. ◊ Refl. reciproc. Vă canoniți unul pe altul degeaba; nici tu nu ești de ea, nici ea de tine. CARAGIALE, O. 1 245. ♦ Tranz. A chinui, a tortura. (Fig.) Cu trei degete își scoate o porție cam mare pentru o biată foiță... pe care o canonește multă vreme, pînă ce ajunge să-și fabrice din ea o țigară cît toate zilele. BASSARABESCU, V. 36.
7. [Șăineanu, ed. VI] canonì v. 1. a da un canon sau pedeapsă bisericească; 2. fig. a se chinui: destul s’a canonit, săracul!
8. [Scriban] *canonésc v. tr. (d. canon). Vechĭ. Pedepsesc printr’un canon bisericesc. Azĭ. Chinuĭesc, căznesc, torturez. V. canonisesc.
9. [DOOM 3] canoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, 3 sg. canonește, imperf. 1 canoneam; conj. prez. 1 sg. să canonesc, 3 să canonească
10. [DOOM 2] canoni (a ~) (pop.) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. canonesc, imperf. 3 sg. canonea; conj. prez. 3 să canonească
11. [DRAM 2021] canonit, -ă, canoniți, -te, adj. Chinuit, pedepsit : „Femeia a rămas tot așa, canonită de dracul” (Bilțiu, 1999: 400). – Din canoni (MDA).
12. [DRAM 2021] canoni, canonesc, v.t. (reg.) A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „…că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu, 1999: 224). – Din canon (MDA).
13. [DRAM 2015] canoni, canonesc, vb. tranz. – (reg.) A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „…că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu, 1999: 224). – Din canon (MDA).
14. [DRAM] canoni, vb. tranz. – A chinui, a hăitui, a face pe cineva să sufere: „… că numai noaptea îl putea prinde, ziua nu-l putea cănoni cu nimic” (Bilțiu 1999: 224). – Din canon „chin, suferință; pedeapsă” (< sl. kanonu).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL