1. [DEX '09] CANDRIU, -IE, candrii, adj. (Fam.: adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.
2. [MDA2] candriu, ~ie smf, a [At: BARONZI, L. P. I, 150/3 / Pl: ~ii / E: țg kand „ureche”] 1-2 (Om) țicnit. 3-4 (Om) beat.
3. [CADE] CANDRIU adj. familiar 1 Cherchelit, amețit de băutură: era meșterul Răducu, cam ~, și scoțîndu-și focul nu știu pe cine ISP. ¶ 2 Țicnit, cam într’o ureche.
4. [DEX '98] CANDRIU, -IE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, smintit, într-o ureche. 2. Amețit de băutură; beat. – Din țig. kand „ureche”.
5. [DLRLC] CANDRIU, -IE, candrii, adj. (Familiar) Țicnit, zevzec, într-o ureche. (Fig.) Poemul ăsta zurbav și candriu. DEȘLIU, G. 17.
6. [DLRM] CANDRIU, -IE, candrii, adj. (Fam.; adesea substantivat). 1. Țicnit, într-o ureche. 2. Beat, afumat. – Comp. țig. kand „ureche”.
7. [Șăineanu, ed. VI] candriu a. fam. beat. [Origină necunoscută].
8. [Scriban] candríŭ, -íe adj. (turc.?) Munt. Fam. Amețit, cherchelit, cam beat. Țicnit, cam nebun. V. igritiŭ.
9. [DOOM 3] candriu (reg.) adj. m., f. candrie; pl. m. și f. candrii
10. [DOOM 2] candriu (fam.) adj. m., f. candrie; pl. m. și f. candrii
11. [DER] candriu (candrie), adj. – 1. Cherchelit, amețit, cu chef. – 2. Extravagant, singular. Origine incertă. După Graur 133, din țig. kangeri „biserică”, datorită identificării ce se face de obicei în argou între „biserică” și „cîrciumă”, cf. biserică (Graur, BL, V, 223).
12. [Argou] candriu, candrii s. m. nebun, smintit
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL