1. [DEX '09] CANAF, canafuri, s. n. (Rar) Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.
2. [MDA2] canac sm, sn vz canaf
3. [MDA2] canaf [At: (a. 1588) CUV. D. BĂTR. I, 197/1 / V: ~ac, căn~, cănac / Pl: (sm) ~i, (sn) ~e, ~uri[1] / E: mg kanaf] 1 sm Ciucure. 2 sn (Pan) Sfichiul cozii boului. 3 sn (Îf ~ac, cănac) (Bot; reg) Plantă nedefinită mai îndeaproape.
4. [MDA2] cănac smn vz canaf
5. [MDA2] cănaf smn vz canaf
6. [MDA2] cănăbiu smn vz canaf
7. [CADE] ❍CANAC, CĂNAC CANAF.
8. [CADE] CANAF, CĂNAF (pl. -afi) sm. și (-afuri) sn. 1 Ciucure: niște hamuri rusești cu alămuri și canaturi GRL. ¶ 2 Șfichiul coadei boului [ung.].
9. [CADE] CĂNĂFIOR sm. dim. CANAF.
10. [DEX '98] CANAF, canafuri, s. n. Ciucure. [Pl. și: (m.) canafi] – Din magh. kanaf.
11. [DLRLC] CANAC s. n. v. canaf.
12. [DLRLC] CANAF, canafuri, s. n. Ciucure. Pisica cu canaf la ureche torcea somnoroasă în colț. SADOVEANU, O. V 422. Un șnur cu canafuri în loc de cravată. VLAHUȚĂ, O. A. 211. ◊ Fig. între grajdurile căzute, se răsfățau la soarele de toamnă minunate canafuri roșii ale unor plante fantastice. SADOVEANU, Z. C. 95. – Pl. și: (s. m.) canafi. – Variante: canac, canace (ODOBESCU, S. III 545), s. n., cănac, cănaci (V. ROM. martie 1952, 127, RETEGANUL, P. V. 71), s. m.
13. [DLRLC] CĂNAC s. n. v. canaf.
14. [DLRM] CANAF, canafuri, s. n. Ciucure. – Magh. kanaf.
15. [Șăineanu, ed. VI] canaf n. 1. ciucure: fes cu canafuri; 2. sfichiul coadei. [Ung. KANAF, fibră (din nemț. Knauf).
16. [Scriban] canáf n., pl. urĭ (ung. kanaf, id., d. germ. knauf, capitel de coloană, mîner de sabie. Cp. cu canap și frînghie). Cĭucure. – La N. Cost. (Let. 1,453) cănaf, pl. e. În nord, pop. și m. V. ceapraz.
17. [Scriban] cănáf, V. canaf.
18. [DOOM 3] canaf (ciucure) (rar) s. n. / s. m., pl. n. canafuri / m. canafi
19. [DOOM 2] canaf (rar) s. n. / s. m., pl. canafuri/canafi
20. [DER] canaf (canafuri), s. n. – Ciucure. Mag. kanaf, din arab. aç-cenife (Cihac, II, 487), cf. sp. cenefa.
21. [Mitologic] Canace, fiica lui Aeolus și a lui Enarete. S-a îndrăgostit de propriul ei frate, Macareus, și a născut în taină un copil. Descoperită de tatăl ei, Aeolus, Canace a fost silită de către acesta, drept pedeapsă, să se sinucidă. După o altă versiune, Canace a fost iubită de Poseidon. Cu zeul mării ea a avut mai mulți fii, printre care pe Alöeus și pe Triopas.
22. [DLRLV] CANAF s.n. (Mold.) Ciucure. Cănafe sau săcșori de lastră. N. COSTIN. Macatul cu canafuri de mărgăritariu. TI 1771, 94r. Etimologie: magh. kanaf.
23. [DRAM 2015] cănac, cănaci, s.m. – (reg.) Ciucure, ciucalău, canaf: „Nici ai vaci cu coarne largi, / Numa pipa cu cănaci” (Papahagi, 1925: 228; Săcel). ♦ (onom.) Canac, nume de familie (9 persoane cu acest nume, în Maramureș, în 2007). – Var. a lui canaf (< magh. kanaf „fibra” < germ. Knauf „capitel de coloană, mâner de sabie”, Scriban, Șăineanu) (MDA).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL