1. [DEX '09] CAMĂNĂ, camene, s. f. Odgon la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit de care se leagă greutăți de plumb. – Din sl. kamenĭ „piatră”.
2. [MDA2] camănă sf [At: (a. 1470) DA / V: ~mână, ~mâne, ~menă, cămină / Pl: ~ne / E: vsl камень] 1 (Înv) Unitate de măsură a greutății egală, în general, cu 20 kg, având, însă, diferite valori în funcție de regiune și perioadă. 2 (Înv) Greutate egală cu o camănă (1). 3 (Îrg) Impozit în natură către domnie, la început pe bulgării de sare și de ceară, apoi pe pivnițe, cârciumi și orice fel de prăvălii, inclusiv ateliere. 4 (Reg) Odgon care se află în partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit și de care se pot prinde greutăți de plumb.
3. [CADE] ‡CAMĂNĂ (pl. -mene) sf. 1 Piatră, a cincea parte dintr’o majă ¶ 2 Mold. 🔎 Dare anuală ce se plătea asupra băuturilor spirtoase [vsl. kamenŭ].
4. [DEX '98] CAMĂNĂ, camene, s. f. Odgon care se află la partea inferioară a năvoadelor sau a altor unelte de pescuit și de care se pot prinde greutăți de plumb. – Din sl. kamenĩ „piatră”.
5. [Scriban] cámănă și cámină f., pl. ene, ine și inĭ (vsl. kamenĭ, peatră, adică „greutate, măsură”. Cp. și cu comină). Vechĭ. O măsură de greutate (15 dĭntr’o majă, în Oltenia 30 de ocale) întrebuințată la mărfurile de băcălie. Mold. Un bir pe care-l plăteaŭ la început vinariĭ și cîrcĭumariĭ. Azĭ. Dun. (cámănă). Greutatea care face să se cufunde setca.
6. [MDA2] camână sf vz camănă
7. [MDA2] camâne sf vz camănă
8. [MDA2] camenă sf vz camănă
9. [MDA2] camină sf vz camănă
10. [CADE] †CAMINĂ (pl. -ne) sf. = CAMĂNĂ.
11. [Scriban] cámină, V. camănă.
12. [DOOM 3] camănă (înv.) s. f., g.-d. art. camenei; pl. camene
13. [DOOM 2] camănă s. f., g.-d. art. camenei; pl. camene
14. [DER] camănă (camene), s. f. – 1. Greutate veche, de aprox. 10 kg. – 2. Impozit vechi, anterior sec. XV. Se plătea după greutate, pe miere. Întrucît acest produs se vindea la început în cîrciumi, numele s-a extins apoi la impozitul plătit pentru vinul vîndut în localurile publice. – Var. camenă. Sl. kamenŭ „piatră, greutate”. După Cihac, II, 39, din sb. komina „tescovină”, ceea ce pare mai puțin probabil. – Der. cămănăr, căminar, s. m. (perceptor de impozite); mare căminar, s. m. (căpetenie a căminarilor, boier de rangul doi, fără drept de a lua loc la sfat; în 1834 rangul său a fost asimilat gradului de căpitan); căminărie, s. f. (îndeletnicirea de căminar); căminărit, s. n. (nume care se dădea în Muntenia dării care în Moldova se numea camănă, rentă a marelui sfetnic, și începînd cu sec. XVIII a marelui paharnic).
15. [DLRLV] CAMĂNĂ s.f. (Mold.) 1. Unitate de măsură pentru greutăți (a cincea parte dintr-un chintal). Dzeace mii de camene de galbeni. VARLAAM. 200 camine de moron. URECHE. 2. Impozit. Camăna si bezmănul cu cepărie ce au fost dînd crîșmele din toată țara. PSEUDO-COSTIN. Etimologie: sl. kamenĭ.
16. [DAR] camănă, s.f. (înv.) 1. unitate de măsură de greutate (a cincea parte dintr-un chintal, dintr-o majă). 2. impozit pe cârciumi, pivnițe, poloboace etc. 3. setcă pentru cegă.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL