1. [DEX '09] CALAMITA, pers. 3 calamitează, vb. I. Tranz. A devasta, a distruge. – De la calamitate.
2. [DN] CALAMITA vb. I. tr. (Liv.; despre calamități naturale) A distruge. [< calamitate].
3. [Scriban] *calamítă f., pl. e (d. lat. cálamus și vgr. kálamos, trestie). O broască care trăĭește pin trestiĭ. O broască țestoasă verde. O plantă fosilă. Un fel de argilă. Un fel de rășină inferioară scoasă din trestie.
4. [DOOM 3] calamita (a ~) vb., ind. prez. 3 calamitează, imperf. 3 pl. calamitau; conj. prez. 3 să calamiteze
5. [DOOM 2] calamita (a ~) vb., ind. prez. 3 calamitează
6. [GAER] calamita În „Scînteia” de la 12.VI.1963, p. 1, col. 7, se găsește expresia locurile calamitate. Este limpede că avem de-a face cu un participiu de la un verb a calamita, pe care nu l-am găsit atestat nicăieri, eventual cu un participiu format direct de substantivul în -tate. În orice caz, avem aici o formație regresivă, constituind un exemplu de adăugat la lista din ER, p. 105-106.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL