1. [DEX '09] CAHLĂ, cahle, s. f. 1. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 2. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. – Din ucr. kahlja.
2. [MDA2] cahlă sf [At: CANTEMIR, IST. 136 / Pl: ~le / E: ucr кахля] (Reg) 1-2 Coș al sobei sau deschizătură prin care iese fumul în tinda caselor țărănești Si: (reg) cahleață, calaboaică, calahaică, cală3 Vz: capră (37). 3 (Pex; îs) Bătaie de ~ Asfixiere datorată astupării cahlei (1). 4-5 Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. 6 Tablă cu care se astupă sobele țărănești.
3. [CADE] ❍CAHLĂ (pl. -le) sf. Mold. Bucov. Coșul (cuptorului, sobei) alcătuit din olane: se sui iute pe acoperiș și se uită pe ~ înlăuntru să vadă ce fac ei SB.: Am un mîț fără ochi, fără picioare, iese pe cahla mare GOR. (ghicitoarea despre „fum”) [germ. Kachel].
4. [DEX '98] CAHLĂ, cahle, s. f. 1. (Reg.) Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță folosită la construcția sobelor. – Din ucr. kahlja.
5. [DLRLC] CAHLĂ, cahle, s. f. (Mold., Bucov.) Deschizătură prin care iese fumul la casele țărănești; coșul cuptorului. Se sui iute pe acoperiș și se uită pe cahlă înăuntru, să vadă ce fac ei. SBIERA, P. 270.
6. [DLRM] CAHLĂ, cahle, s. f. (Reg.) 1. Coșul sobei sau deschizătura prin care iese fumul în tinda caselor țărănești. 2. Placă de teracotă sau de faianță pentru sobe. – Ucr. kahlja.
7. [Șăineanu, ed. VI] cahlă f. Mold. și Tr. olanul pe unde iese fumul din cuptorul țăranului. [Nemț. KACHEL].
8. [Scriban] cáhlă f., pl. e (rus. rut. káhlĕa și káflĕa, d. germ. kachel, id.). Nord. Hornu gros de deasupra vetreĭ la casele de moda veche, numită une-orĭ și ursoaĭcă: cahla (hogeagu) se termina în pod (Șez. 36, 35).
9. [DOOM 3] cahlă (desp. ca-hlă) s. f., g.-d. art. cahlei; pl. cahle
10. [DOOM 2] cahlă (ca-hlă) s. f., g.-d. art. cahlei; pl. cahle
11. [DER] cahlă (cahle), s. f. – 1. (Bucov.) Sobă de cărămizi din lut ars. – 2. (Mold. și Bucov.) Coșul sobei. – Var. (Trans.) căhală, s. f. (placă de faianță). Germ. Kachel (Cihac, II, 37; Mîndrescu, Infl. germ., 33; Borcea, 180; Gáldi, Dict., 191), prin intermediul pol., ceh. kachel, rut. kahlja, slov. kachla.
12. [DLRLV] CAHLĂ s.f. (Mold.) Deschizătură prin care iese fumul din horn în tindă sau (direct) în podul casei țărănești. Atîta puteare de fierbințeală și de văpaie ca pre o cahlă izbucnea. CANTEMIR, IST. Etimologie: ucr. kahlja.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL