1. [Șăineanu, ed. VI] Cirta f. numele roman al cetății Constantina.
2. [DEX '09] CIRTĂ, cirte, s. f. (Pop.) Lucru foarte mic, neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta.
3. [MDA2] cirtă2 sf [At: SEVASTOS, N. 332 / Pl: ~te / E: ns cf firtă] 1 (Pop) Porțiune de patruzeci și două de prăjini de prașilă. 2 (Înv) Bucată de pământ pe care o lucra, în baza unui angajament, țăranul la proprietar. 3 (Îvp) Sfert de stânjen de lemne subțiri tăiate.
4. [MDA2] cirtă1 sf [At: CANTEMIR, ap. TDRG / Pl: ~te / E: vsl черта] 1 (Înv) Liniuță. 2 (Pop) Lucru foarte mic, neînsemnat. 3 (Îvp) Interval de timp foarte scurt Si: clipă.
5. [CADE] CIRTĂ (pl. -te) sf. 1 ‡ Trăsătură cu condeiul, linie ¶ 2 Ⓕ Nici o ~, nici o iotă, nimic: nu pot să schimb nici o iotă, nici o ~ din hotărîrea mea (ISP.) ¶ 3 Clipă, moment: Ercule nu pierdu nici o ~ de timp (ISP.) [vsl. črŭta].
6. [DLRLC] CIRTĂ s. f. (Învechit, mai ales după o negație) Ceva foarte mic, neînsemnat; dram, iotă. Nu pot să schimb nici o iotă sau o cirtă din hotărîrea mea. ISPIRESCU, L. 219. ♦ Interval de timp foarte scurt, clipă. Să nu stai la chibzuială nici o cirtă. ISPIRESCU, M. V. 6.
7. [DLRM] CIRTĂ s. f. (Inv.) 1. Mic semn diacritic (accent sau liniuță) întrebuințat în vechea scriere ebraică și greacă. 2. Ceva foarte mic, neînsemnat ; dram, iotă. ♦ Interval de timp foarte scurt ; clipă. – Slav (v. sl. črŭta).
8. [Șăineanu, ed. VI] cirtă f. 1. linie, trăsură de condeiu: nici o cirtă, nici o iotă; 2. interval: într’o cirtă de vreme ISP.; 3. porțiune de arătură ce fac sătenii la boieri. [Slav. ČRŬTA, linie].
9. [Scriban] 2) círtă f., pl. e. Nord. Pop. Firtă.
10. [Scriban] 1) círtă f., pl. e (vsl. črŭta, trăsătură, linie). Munt. Un timp scurt, oare-care timp: după o cirtă de vreme. Nicĭ o cirtă, nicĭ o ĭotă, nicĭ de cum, de loc. V. bechĭ.
11. [Scriban] fírtă f., pl. e (din răd. luĭ firtaĭ, firtac, sfert). Mold. Un sfert de pogon de vie (de ordinar o sută de butucĭ). Porțiunea de arătură pe care țăraniĭ o lucraŭ boĭeruluĭ. – Pop. hirtă și (nord) cirtă. V. cirtă.
12. [DOOM 3] cirtă (înv.) s. f., g.-d. art. cirtei; pl. cirte
13. [DOOM 2] cirtă (pop.) s. f., g.-d. art. cirtei; pl. cirte
14. [DER] cirtă (cirte), s. f. – 1. Trăsătură. – 2. Cantitate mică, pic. – 3. Moment, secundă. Sl. črŭta (Miklosich, Slaw. Elem., 52; Cihac, 56; Pușcariu, Dacor., VIII, 349); cf. ciort, care aparține aceleiași rădăcini. După Edelspacher 12, din rom. provine mag. csirta. Din aceeași familie fac parte ciorsăi; certat, adj. (tăiat), din sl. čertŭ (Pușcariu, Dacor., IV, 680); cest, s. n. (înv., bucată, fragment, crîmpei), din bg. čest (Tiktin).
15. [D.Religios] cirtă, cirte s. f. 1. Colțișor mic sau îndoitură abia observabilă la consoanele alfabetului evreiesc, prin care se deosebeau literele unele de altele. 2. (Pop.) Lucru foarte mic și neînsemnat. ♦ Interval de timp foarte scurt; clipă. – Din sl. črŭta.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL