1. [MDA2] ciorti [At: NECULCE, ap. LET. II, 226/19 / Pzi: ~tesc / E: ns] (Reg) 1 vrr A se certa. 2 vt A fura.
2. [CADE] CIORTI1 (-tesc) vb. tr. - CIORDI: Muscalii ne mai ciortise o bucată de pămînt la gurile Dunării (I.-GH.).
3. [CADE] CIORTI2 (-tesc) vb. refl. Mold. A se certa, a se sfădi pentru lucruri de nimic, a se ciorovăi: se ciortia cu Duca-Vodă ce se punea pentru niște oameni răi ca aceia (NEC.) [rut. čort „drac”; comp. a se drăcui].
4. [Șăineanu, ed. VI] ciortì v. Mold. 1. a șterpeli: Muscalii ne mai ciortesc o bucată de pământ GHICA; 2. a se cam certa. [Origină necunoscută].
5. [Scriban] cĭortésc (mă) v. refl. (cp. cu rus. čort, dracu, adică „a da draculuĭ, a drăcui”). Mold. Vechĭ. Mă cert.
6. [DE] CIORTEȘTI, com. în jud. Iași; 4.743 loc. (1991). Expl. de gresii și calcare (Coropceni). Centru de vinificație.
7. [Onomastic] Ciort/acu, -ea, -ei, -ești, -lea v. Drac II 2.
8. [DAR] ciorti, ciortesc, vb. IV (reg.) 1. (refl.) a se certa, a se sfădi, a se ciondăni, a se ciorovăi. 2. a fura, a șterpeli, a ciordi, a ciujdi.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL