1. [DEX '09] CAR2, care, s. n. 1. Vehicul terestru încăpător, cu patru roți, cu tracțiune animală, folosit la țară pentru transport. ◊ Car funebru (sau funerar, mortuar) = dric. Car blindat (sau de asalt) = tanc. (Înv. și pop.) Car de foc = tren. ◊ Expr. Nici în car, nici în căruță, se spune despre cineva nehotărât, care nu știe ce vrea. A pus carul înaintea boilor, se zice despre un om neîndemânatic, care face lucrurile pe dos. ◊ Compuse: Carul-Mare = constelație alcătuită din șapte stele așezate în formă de car2 (1); Ursa-Mare; Carul-Mic = constelație formată din șapte stele (printre care și Steaua Polară) așezate în chip asemănător cu cele din carul-mare; Ursa-Mică. ♦ (În Antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau patru cai, folosit în lupte, la jocuri și la ceremonii. 2. Cantitate de material care se poate încărca într-un car2 (1). Un car de lemne. ♦ Fig. Mulțime, grămadă. Un car de ani. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. 3. (Reg.) Parte a fierăstrăului mecanic alcătuită din două bârne puse pe rotițe, pe care se așază bușteanul pentru a-l tăia. – Lat. carrus (cu unele sensuri după fr. char).
2. [CADE] CAR1 (pl. care, † cară) sn. 1 Trăsură mare cu patru roți, prevăzută în părțile laterale cu loitre, cu scoarțe sau cu coș, trasă de boi sau de cai, și cu care se transportă greutăți (🖼 878); -proverb: a fi a cincea roată la ~, a fi fără nici o însemnătate, de nici un folos într’o adunare, într’o întreprindere, etc.; după ce frîngi ~ul, mulți se găsesc să-ți arate drumul bun, mulți se găsesc să-ți dea sfaturi, cînd e prea tîrziu; 👉 AC, BOU, BUTURUGĂ, PIATRĂ ¶ 2 🏛 Trăsură (mai adesea cu două roate) de care cei vechi se serveau la alergări, în războiu, în triumfuri, etc.: ~ de triumf, ~ triumfal (🖼 879, 880) ¶ 3 ✒️ 🔱 ~ soarelui, ~ul nopții, etc., figuri împrumutate din mitologie ¶ 4 ~ funebru, dric ¶ 5 Conținutul unui car: un ~ de fîn, de lemne, de pepeni, etc.; proverb: decît un ~ de minte, mai bine un dram de noroc; 👉 CIOMAG; cu ~ul, foarte mult, în cantitate foarte mare: a avut zile cu ~ul, i-a fost dat, scris să trăească, scăpînd de toate primejdiile ¶ 6 Masa mișcătoare a joagărului, numită și „căruț(ă)” sau „războiu”, care poartă bușteanul de tăiat în scînduri; e alcătuită din două grinzi lungi împreunate, de-o parte și de alta, prin alte două mai scurte (*• JOAGĂR) ¶ 7 💫 CARUL-CU-BOI sau CARUL-MARE și CARUL-MIC, constelațiunile numite și „Ursa mare”, „Ursa mică”, ale căror stele sînt așezate ca și cînd ar înfățișa niște care (🖼 881) ¶ 8 Băn. 🌿 CARUL-ZÎNELOR = PODBEAL-DE- MUNTE ¶ 9 🚝 CAR-DE-FOC, tren; locomotivă: alunga ..., cu fluierul răgușit al ~ului de foc, droaiele de lupi GRIG. [lat. carrus].
3. [DLRLC] CAR2, care, s. n. I. 1. Vehicul încăpător pe patru roți (tras de cai, de boi etc.), care se folosește la țară pentru transportarea poverilor. Care cu poveri de muncă Vin încet și scîrțîind. COȘBUC, P. I 47. Poposit-au... Zece care mocănești, Cu boi albi. ALECSANDRI, P. II 104. Du-te, dor, cu carele, N-aștepta căruțele; Căruțele-s mititele Și nu-nchepi (= încapi) dorule-n ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 90. Acolo erau două drumuri, care se despărțeau. Unul era bătut de care și celalt părăsit. ȘEZ. IV 171. ◊ Cal de asalt = tanc. Carele de asalt înțepeniseră în lungul drumurilor. CONTEMPORANUL, S. II, 1949, nr. 162, 6/1. Car funebru (sau mortuar, funerar) = dric. (Învechit și popular) Car de foc = tren. Aș vrea să plec la drum mai mare. Dar nici pe jos nici de-a-n călare Și nici cu carul cel de foc, Ci c-o trăsură ferecată, De zece cai în șir purtată. MACEDONSKI, O. I 58. Și fluieră o dală, de nici fluierul de la carul de foc nu l-ar fi întrecut. RETEGANUL, P. V 6. ◊ Expr. A fi a cincea roată la car (sau la căruță) v. cincilea. Nici în car, nici în căruță (nici în teleguță), se spune despre cineva care nu vrea nici într-un fel, nu se mulțumește în nici un chip. ◊ Compuse: carul-mare (sau numai carul) = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele, așezate în așa fel, încît creează imaginea unui car cu oiștea în jos; ursa-mare. Ții minte tu, iubita mea, O noapte de argint în care Mi-ai arătat pe cer o stea Din carul- mare? TOPÎRCEANU, M. 64. Luceafăru-i gata s-apuie. Iar carul spre creștet se suie Cu oiștea-n jos. COȘBUC, P. 7; carul-mic = constelație din emisfera boreală, alcătuită din șapte stele (printre care și steaua polară), dispuse în chip asemănător cu stelele carului-mare; ursa-mică. ♦ (În antichitate) Vehicul cu două roți, tras de doi sau de patru cai, folosit la lupte, jocuri și ceremonii. Car de triumf. ◊ Fig. A patra primăvară acuma se grăbește La caru-i să înhame pe zefirii ușori. ALEXANDRESCU, P. 24. 2. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de») Cantitatea de material care se poate încărca o dată într-un car (1). A descărcat din fugă un car de secară în saci. SP. POPESCU, M. G. 27. Se duce la pădure să-și aducă un car de lemne. CREANGĂ, P. 143. Am fost să cumpăr un car de lemne. ALECSANDRI, T. I 317. ♦ Fig. Cantitate sau număr mare; mulțime; grămadă, droaie. Un car de copii. Un car de minciuni. Un car de ani. Voi intra masiv și greu în vreme, Cu un car cît dealul de poeme. BENIUC, V. ◊ Loc. adv. Cu carul = din belșug. II 1. Piesă de formă cilindrică pe care se fixează hîrtia la mașina de scris și care, deplasîndu-se lateral și rotindu-se, face posibilă scrierea succesivă a literelor și a rîndurilor. 2. (Regional) Parte a ferăstrăului mecanic pe care se așază bușteanul pentru a fi tăiat și prefăcut în scînduri.
4. [DOOM 3] !Carul-Mare (constelație) s. propriu n. art.
5. [DOOM 2] Carul-Mare (constelație) s. propriu n.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL