1. [DEX '09] BĂNUITOR, -OARE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială. ♦ Gelos. [Pr.: -nu-i-] – Bănui + suf. -tor.
2. [MDA2] bănuitor, ~oare smf, a [At: BĂLCESCU, M. V. 422 / P: ~nu-i~ / Pl: ~i, ~oare / E: bănui + -tor] 1-2 (Persoană) care regretă ceva. 3-4 (Persoană) care se căiește de ceva. 5-6 (Om) care este înclinat să se supere pe cineva. 7-8 (Om) care este înclinat să cârtească. 9-10 (Persoană) care face des mustrări. 11-12 smf, a (Persoană) care presimte ceva. 13-16 (Persoană) care întrevede o anumită (soluție sau) situație. 17-18 (Persoană) care presupune ceva. 19-20 (Persoană) care află ceva. 21-22 (Persoană) care e înclinată să considere vinovat pe cineva. 23-24 (Persoană) care invidiază pe cineva. 25-26 (Om) care este gelos pe cineva. 27-28 (Persoană) care se îndoiește de cinstea cuiva Si: neîncrezător, suspicios, temător, (rar) bănuielnic (1), bănuicios, (rar) gelos.
3. [DEXI] bănuitor, -oare adj. (despre oameni) 1 Care are bănuieli; care este înclinat spre bănuială; care este suspicios; (fam.) bănuielnic. Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi? (ISP.). 2 (fam.) Gelos. • sil. -nu-i-. pl. -ori, -oare. /bănui + - tor.
4. [CADE] BĂNUITOR, -TOARE adj. sm. f. Care bănuește ușor: Bathori, slab de minte și ~, adună îndată sfetnicii săi spre a se chibzui (BĂLC.).
5. [DLRLC] BĂNUITOR, -OARE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește (pe cineva sau ceva), care are bănuieli; care este înclinat spre bănuială, care se îndoiește lesne; neîncrezător. Cei de pe marginea drumului schimbară priviri bănuitoare. DUMITRIU, B. F. 98. Nu fi așa bănuitoare, soro; cine să fie aci ori să se ia după noi? ISPIRESCU, L. 236. [Agenții împăratului] se întoarseră foarte întărîtați și cu inima bănuitoare lîngă împăratul, căruia îi insuflam aceleași bănuieli. BĂLCESCU, O. II 276. ◊ (Adverbial) Tanti Eleonora lăsă acele și lîna să-i cadă în poală și zise dușmănos, bănuitor... DUMITRIU, B. F. 43. ♦ Gelos. Presupunînd că vremea va potoli necunoscuta ei patimă mai bine decît leacurile vracilor, grecul, bănuitor și întărîtat, smulse pe biata Ancuță din zadarnicele îngrijiri ale jupînițelor curtence. ODOBESCU, S. I 138. – Pronunțat: -nu-i-.
6. [DLRM] BĂNUITOR, -OARE, bănuitori, -oare, adj. Care bănuiește; care este înclinat (în mod exagerat) spre bănuială; neîncrezător. ♦ Gelos. – Din bănui + suf. -(i)tor.
7. [Șăineanu, ed. VI] bănuitor a. și m. care intră lesne în bănuieli, neîncrezător.
8. [Scriban] bănuitór, -oáre adj. Aplecat spre bănuielĭ, neîncrezător, prepuĭelnic.
9. [DOOM 3] bănuitor (desp. -nu-i-) adj. m., pl. bănuitori; f. sg. și pl. bănuitoare
10. [DOOM 2] bănuitor (-nu-i-) adj. m., pl. bănuitori; f. sg. și pl. bănuitoare
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL