1. [DEX '09] BÂNTUIALĂ, băntuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.
2. [MDA2] bântuială sf [At: (a. 1654), ap. HEM. 3213 / V: (înv) ~ueală / P: ~tu-ia~ / Pl: ~ieli, (înv) ~iele / E: bântui + -eală] 1 (Pop) Bântuire (1). 2 (Înv; îlav) Fără nici o ~ în bună voie, nesupărat de nimeni. 3 (Înv) Jaf, pustiire (din partea dușmanilor) Si: bântuire (4). 4 (Înv) Încercare. 5 (Înv) Ispită.
3. [DEX '98] BÂNTUIALĂ, bântuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz. [Pr.: -tu-ia-] – Bântui + suf. -eală.
4. [MDA2] bântueală sf vz bântuială
5. [DEXI] bîntuială s.f. (pop.) 1 Supărare, necaz. Le răsplătește de bîntuiala ce mi-au făcut (MIN.). ◊ Expr. Fără nici o bîntuială = în bună voie, nesupărat de nimeni. Le-au dat voie cu toată casa și familia lor, încătro li va fi voia, fără nici o băntuială să se ducă (CANT.). 2 (înv.) Jaf, pustiire. • pl. -ieli. /bîntui + -eală.
6. [CADE] BÎNTUIALĂ (pl. -eli) sf. 1 Faptul de a bîntui ¶ 2 Supărare, vătămare: sîrguința ce punea... să le păzească de ori-ce răutăți și bîntueli (ISP.) ¶ 3 ‡Ispită: și să nu ne duci pre noi în ~; ce ne izbăvește pre noi de cel rău (BIBL.).
7. [DLRM] BÎNTUIALĂ, bîntuieli, s. f. (Pop.) Supărare, necaz, vătămare. Să le păzească de orice răutăți și bîntuieli (ISPIRESCU). – Din bîntui + suf. -eală.
8. [Șăineanu, ed. VI] bântueală f. starea celui bântuit: stricăciune, pagubă mare.
9. [Scriban] bîntuĭálă f., pl. ĭelĭ. Acțiunea de a bîntui și rezultatu eĭ (perdere, pagubă). Ispită (Bibl. 1688).
10. [DOOM 3] bântuială (fam.) s. f., g.-d. art. bântuielii; pl. bântuieli
11. [DOOM 2] bântuială (fam.) s. f., g.-d. art. bântuielii; pl. bântuieli
12. [IVO-III] bântuială, -ieli.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL