1. [DEX '09] BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
2. [MDA2] buric sn [At: DOSOFTEI, V. S, 99 / Pl: ~ice, (rar) ~ uri / E: lat *umbulicus (= umbilicus)] 1 Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2 Cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical Si: ombilic. 3 (Fig) Centru. 4 (Îs) ~ul pământului Centrul pământului. 5 (Reg; gmț; îas) Om mic. 6 (Îe) A se crede ~ul pământului A se crede cel mai important dintre toți. 7 (Pfm; îe) A dansa din ~ A dansa mișcând din abdomen și mijloc 8 (Pan; îs) ~ ul degetului Vârful degetului. 9 (Reg; îs) ~ ul morii Locul unde roata mare a morii își sprijină capătul exterior. 10 (Reg; îc) ~ul-apei Plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice (Hydrocotyle vulgaris) Si: (reg) umbreluță-de-apă. 11 (Bot; reg; îc) ~ul-Vinerei Părul-fetei (Adianthum capillus-veneris). 12 (Bot; reg; îc) ~ul-pământului Muma-pădurii (Latharea squamaria). 13 (Bot; îc) ~ul-boului Plantă cu flori albe și multe rămurele, folosită în vindecarea tăieturilor.
3. [DEXI] buric s.n. (pop.) 1 Cicatrice formată în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. ◊ Zic. Copilul cu multe moașe rămîne cu buricul netăiat. ◊ Babă de buric = moașă. ◊ Expr. A tăia buricul (cuiva) v. tăia. 2 Ext. Pîntece. Beam cu marinarii vin dulce în tractire afumate unde jucau femei din buric (M. I. CAR.). ◊ Expr. A i se lipi buricul de șale v. șa. 3 Analog. Buricul degetului = vîrful degetului. ∆ Compar. Priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului (GORJ.). Buricul morii = locul unde roata mare își sprijină capătul de afară. 4 Fig. Mijloc, centru. A nimerit buricul pădurii. ◊ Expr. Buricul pămîntului = a) centrul pămîntului (considerat în popor a fi la Ierusalim sau în locul pe unde se poate ajunge pe lumea cealaltă); b) om mic de statură, dar glumeț sau ambițios. ◊ A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 5 Compuse: (bot.) buricul-apei = plantă erbacee, cu florile mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris); buricul-pămîntului = șerpariță (Polygala vulgaris). • pl. -ce, (pop.) -uri. /lat. *umbulīc(u)lus = umbĭlīcus, prin deglutinare: un – buric.
4. [CADE] BURIC (pl. -ce) sn. 1 🫀 Cordonul ombilical prin care pruncul se nutrește în pîntecele mamei; proverb: copilul cu moașe multe rămîne (sau moare) cu ~ul netăiat, se zice cînd două sau mai multe persoane iau asupră-și să facă un lucru, pe care unul singur l-ar fi putut face, dar care rămîne totuși nefăcut ¶ 2 🫀 Cicatrice ce rămîne în mijlocul pîntecelui pe locul unde s’a tăiat cordonul ombilical; proverb: odată vede nașul ~ul finului ZNN., altă dată nu mai dai de așa noroc, de așa prilej favorabil ¶ 3 ~ul degetului, vîrful degetului: parcă-mi lipește ~ele degetelor de-o mînă uscată, țeapănă și rece DLVR. ¶ 4 Centru: Dachia ... fiind decît toate țările mai departe de ~ul împărățiii CANT.; ~ul pămîntului, mijlocul, centrul pămîntului, unde poporul crede că este o deschizătură prin care se poate duce cineva în lumea cealaltă: și merse și merse pînă ce ajunse deasupra ~ului pămîntului GN. ¶ 5 Fig. familiar om mic și bondoc, pitic ¶ 6 🏚 ~ul morii, gaura din mijlocul pietrei zăcătoare, prin care trece fusul de fier ¶ 7 🌿 BURICUL-APEI, plantă ierboasă cu flori foarte mici, albe sau roșiatice, dispuse cîte 3-5 în mici umbele; crește prin mlaștini; e numită și „umbreluță-de-apă” sau „umbreluță-de-baltă” (Hydrocotyle vulgaris) (🖼 673); – BURICUL-PĂMÎNTULUI = MAMA-PĂDURII1 [lat. umbĭlĭcus].
5. [DEX '98] BURIC, burice, s. n. 1. Orificiu abdominal prin care trece cordonul ombilical la fetus; cicatrice rămasă în mijlocul abdomenului după căderea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pământului = centrul pământului. A se crede (sau a se socoti) buricul pământului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În sintagma) Buricul degetului = vârful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus), prin deglutinare: un – buric.
6. [DLRLC] BURIC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului după tăierea cordonului ombilical; ombilic. Pe Toma mi-l tăia Pe la furca pieptului, La încinsul brîului, Deasupra buricului, Unde-i greu voinicului. ALECSANDRI, P. P. 73. ♦ Fig. Mijloc, centru. S-ar putea spune că aici e inima și buricul orașului. Drumurile de la bariere și către bariere vin către Sfîntu Gheorghe și pornesc de la el. PAS, L. II 23. ◊ Expr. Buricul pămîntului = centrul pămîntului. Acolo era buricul pămîntului, pe-acolo intrase omul cît șchiopul, cu barba cît cotul. RETEGANUL, P. I 64. Unde e buricul pămîntului? – Aici unde stau eu: De nu crezi, Măsoară și vezi. TEODORESCU, P. P. 251. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important, cel mai inteligent etc. dintre toți. 2. Cordonul ombilical (prin care fetusul primește hrană din corpul mamei). Copilul cu două (sau cu mai multe) moașe rămîne (sau moare) cu buricul netăiat (= acolo unde nu există răspundere personală, lucrurile ies prost). 3. (În expr.) Buricul degetului = vîrful degetului (cu care pipăim). Mă ridică pînă în slava cerului, de unde priveam la pămînt și îl vedeam numai cît buricul degetului. GORJAN, H. I 120.
7. [DLRM] BURIC, burice, s. n. 1. Cavitate care se formează în mijlocul abdomenului, după tăierea cordonului ombilical; ombilic. ♦ Fig. Mijloc, centru. ◊ Expr. Buricul pămîntului = centrul pămîntului. A se crede (sau a se socoti) buricul pămîntului = a se crede (sau a se socoti) cel mai important dintre toți. ♦ Cordonul ombilical prin care fetusul primește hrană din corpul mamei. 2. (În expr.) Buricul degetului = vîrful degetului. 3. Compus: buricul-apei = plantă erbacee cu flori mici, albe sau roșietice, dispuse în umbele (Hydrocotyle vulgaris). – Lat. *umbulicus (= umbilicus).
8. [Șăineanu, ed. VI] buric n. 1. partea dela mijlocul pântecelui, cicatrice rămasă după tăierea mațului, prin care fătul își trage nutrimentul înainte de a se naște; 2. punct de mijloc: buricul pământului; 3. vârf: buricul dealului; 4. capăt rotund: buricul degetului; 5. gaură la mijlocul pietrii zăcătoare a morii. [Lat. UMBILICUS].
9. [Scriban] 2) buríc (mă) v. refl. Iron. Mă fudulesc, mă îngînf (îmi scot buricu saŭ peptu înainte).
10. [Scriban] 1) buríc n., pl. e (lat. umbilicus, it. belico, sard. umbiligu, pv. umbrilh [azĭ embourigon], fr. nombril, sp. ombligo, pg. embigo). O mică cicatrice rămasă în mijlocu pînteceluĭ de la cordonu1 pin care se nutrea fătu în pîntece. Punctu în prejuru căruĭa se învîrtesc dungile peliĭ aproape de vîrfu degetuluĭ. Buricu pământuluĭ (iron.), om scund.[1]
11. [MDA2] burica2 vt [At: DA ms / Pzi: ~ichez / E: buric] A tăia ombilicul fătului la naștere Si: a moși.
12. [MDA2] burica1 [At: LB / V: bărăca, îmburica / Pzi: ? / E: aburca (pad) + buric] 1 (Reg) vt A ajuta pe cineva să se urce într-un pom. 2 vt A se cățăra într-un pom. 3 vr (Pgn) A se cățăra. 4 vr (Pad buric) A-și scoate burta înainte.
13. [DEXI] burica vb. I. 1 refl., tr. A (se) cățăra, a (se) ridica. 2 tr. A(-și) scoate burta înainte. ♦ Fig. (fam.) A se da mare, a se umfla în pene, a se îngîmfa. • prez.ind. buric. /buric + -a.
14. [CADE] BURICA (-ic) vb. tr. și refl. ABURCA [aburca + buric].
15. [CADE] *UMBRELUȚĂ (pl. -țe) sf. 1 dim. UMBRELĂ: cum mă vede, oprește trăsura, înfigînd cu putere vîrful umbreluței în spinarea birjarului (CAR.) ¶ 3 🌿 UMBRELUȚĂ-DE-APĂ, UMBRELUȚĂ-DE-BALTĂ = BURICUL-APEI.
16. [DLRLC] BURICA, buric, vb. I. Refl. (Regional și familiar) A se ridica, a se înălța.
17. [DLRM] BURICA, buric, vb. I Refl. (Reg. și fam.) A se ridica, a se înălța. – Din aburca + buric.
18. [Șăineanu, ed. VI] buricà v. a se sui târîș-grăpiș pe o coastă repede, a se cățăra pe un arbore. [Lit. a se târî pe buric].
19. [DOOM 3] buric s. n., pl. burice
20. [DOOM 2] buric s. n., pl. burice
21. [DOOM 3] buricul-apei (plantă) s. m. art.
22. [DOOM 2] buricul-apei (plantă) s. m. art.
23. [DER] buric (-ce), s. n. – 1. Ombilic. – 2. Vîrful degetului. – 3. Centru. – Mr., megl., istr. buric. Lat. umbĭlῑcus (Pușcariu 240; REW 9045; Candrea-Dens., 200; DAR), prin intermediul unei forme asimilate *umbŭlῑcus, în care prima parte s-a simțit probabil ca art. indef., cf. it. belico, (um)bilico; cf. și prov. ombelic, embelic, fr. nombril, sp. ombligo, port. umbigo. Sandfeld 36 leagă în mod inexplicabil sensul de „centru” cu gr. ὀμφαλός, ca și cum nu ar fi o extindere normală și generală a sensului primitiv al cuvîntului. Der. buricat, adj. (proeminent); burica, vb. (a bomba, a curba); buricătură, s. f. (proeminență).
24. [Onomastic] BURIC subst. 1. Burican olt. (17 B III 584). 2. Buricea, T. (Meșt Cr). 3. Buric/el, V. (An Pit 78); -escu, act.
25. [Argou] a se crede buricu’ pământului expr. a se considera cel mai important dintre toți; a fi îngâmfat.
26. [Argou] buricul pământului expr. (peior.) persoană încrezută / îngâmfată.
27. [DRAM 2021] buric, burice, s.n. 1. Bucată de fier în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară. 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă. ■ Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da' unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).
28. [DRAM 2015] buric, burice, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan, 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da’ unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu, 2002: 313). – Lat. *umbilicus (DLRM, DEX).
29. [DRAM] buric, -e, s.n. – 1. Bucată de fier băgată în podaimă și în care se sprijină fusul, la morile de apă (în Chioar). 2. Gaură în piatra zăcătoare, prin care trece fusul crângului. 3. Bucăți de lemn care se pun în gaura pietrii zăcătoare, ca să nu cadă grăunțele și făina sub moară (Felecan 1983). 4. (mit.) Deschizătură, orificiu, care face legătura cu Lumea Cealaltă; Buricul pământului = centrul pământului: „Voi mereți și vă câștigați de mâncare, da unu să fiți tot aici, pă când oi vini să mă puteți trage din buricu pământului” (Bilțiu 2002: 313). – Lat. umbilicus.
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL