1. [DLRLC] BULUCIT, -Ă, buluciți, -te, adj. (La pl.; despre oameni) Adunați la un loc, strînși grămadă; îngrămădiți. Se făcea seară și se vedeau pe ferestre, din ce în ce mai mulți, oamenii buluciți în uliță, bărbați și femei, așteptînd să înceapă ședința. DUMITRIU, N. I. 73. ◊ (La sg., despre un grup, o ceată de oameni) Ceata intră în primărie, o umplu, rămase bulucită și sub tindă și la ferestre. DUMITRIU, B. F. 68. Se duse să vadă străjile de la Sărărie și oastea lui, bulucită la fîntîna Păcurarului. SADOVEANU, O. VII 128.
2. [DEX '09] BULUCI, bulucesc, vb. IV. Refl. (Pop.) A se îmbulzi (1), a se îngrămădi. – Din buluc.
3. [MDA2] buluci vr [At: URECHE, ap. LET. I, 118/4 / V: ~ugi / Pzi: -cesc / E: buluc + -i] 1 A se aduna. 2 (D. oaste) A se alinia pe rânduri. 3 (Pex; asr) A se îngrămădi.
4. [MDA2] bulugi v vz buluci
5. [DEXI] buluci vb. IV. refl., tr. A (se) strînge la un loc, a (se) aduna. S-au bulucit un voievod cu oști (N. COST.). ♦ Ext. A (se) îngrămădi, a (se) îmbulzi. Se buluciră ca oile, ascunzîndu-și nasurile în gulerele straielor (SADOV.). • prez.ind. -esc. /buluc + -i.
6. [CADE] BULUCI (-ucesc) vb. refl. 1 ‡ 🎖️ A se concentra, a se strînge în rînduri: Turcii se buluciră în cetatea lor Tighina VLAH. ¶ 2 A se grămădi, a se înghesui, a se îmbulzi: și ca oile, cînd se bulucesc la un loc, de frică, începeau să se adune grămadă GRIG. [buluc].
7. [DLRLC] BULUCI, bulucesc, vb. IV. 1. Refl. A se aduna grămadă, a se strînge la un loc; a se concentra, a se îngrămădi. Străpunseră gloata înghiontindu-se și dînd din coate, și se buluciră în jurul celor doi. DUMITRIU, B. F. 111. Se perindau unii după alții nori cenușii și se buluceau deasupra Dropiilor, astupînd zarea amiezii. SADOVEANU, M. C. 149. Oamenii noștri s-au bulucit în trei locuri și așteaptă numai poruncă de la măria-sa; i-or împresura și i-or stropși cu furcile [pe turci]. SADOVEANU, N. P. 193. ♦ Tranz. (Cu privire la ființe; urmat de determinări introduse prin prep. «spre») A îmbulzi, a înghesui. În preajma mănăstirii un vuiet surd creștea și... o mișcare înfrigurată tot mai mult bulucea lumea necunoscută spre sfîntul locaș. SADOVEANU, O.I 525. 2. Tranz. A face pe cineva să înainteze; a împinge, a îndemna, a îmboldi. Luau vitele, turmele, bulucindu-le cu ghioaga. CAMILAR, T. 124.
8. [DLRM] BULUCI, bulucesc, vb. IV. Refl. și tranz. A (se) aduna grămadă, a (se) strînge la un loc; a (se) îngrămădi. – Din buluc.
9. [Șăineanu, ed. VI] bulucì v. Mold. a se strânge la un loc: se buluciră ca oile. [Lit. a se îngloti ca cetele sau bulucurile de ostași].
10. [Scriban] bulucésc v. tr. (d. buluc 2). Adun, masez: a buluci oastea. V. refl. Oastea s’a bulucit. V. intr.: supt salcie buluceaŭ oile (la umbră). V. stolesc 1.
11. [DOOM 3] buluci (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 1 sg. mă bulucesc, 3 sg. se bulucește, imperf. 1 sg. mă buluceam; conj. prez. 1 sg. să mă bulucesc, 3 să se bulucească; imper. 2 sg. afirm. bulucește-te; ger. bulucindu-mă
12. [DOOM 2] !buluci (a se ~) (fam.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se bulucește, imperf. 3 sg. se bulucea; conj. prez. 3 să se bulucească
13. [DLRLV] BULUCI vb. (Mold.) A se aduna, a forma bulucuri (despre oști). Petru-Vodă iară s-au bulucit al doile rînd, la Orbic, de s-au lovit cu Ștefan-Vodă. URECHE. Să fie volnici a se bulucire și a se oștire împrotiva tătarilor. M. COSTIN, apud TDRG; cf. N. COSTIN. Etimologie: buluc + suf. -i. Vezi și buluc, buluc-baș. Cf. îngloti (1).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL