1. [DEX '09] BUHNĂ s. f. v. bufnă.
2. [MDA2] buhnă sf vz buhă
3. [DEXI] buhnă s.f. v. bufnă.
4. [CADE] BUHNĂ (pl. -ne) sf. 🐦 Bufniță: toate buhnele și cucuveicile se treziră între ruine (ALECS.).
5. [DLRLC] BUHNĂ, buhne, s. f. (Mold.) Bufniță. Din adîncuri veni plîngerea singuratică și duioasă a buhnei, ca o chemare omenească. SADOVEANU, O. I 305. În streașină poienii fîlfîie buhnele și huhurezii. SADOVEANU, O. A. II 176. Buhna greu suspină. ALECSANDRI, P. A. 54. – Variantă: bufnă (ALECSANDRI, P. A. 101) s. f.
6. [Șăineanu, ed. VI] buhnă f. buhă: îmi pare că-s o ruină, pe care buhna țipă AL.
7. [Scriban] búhnă V. buhă.
8. [DEX '09] BUFNĂ, bufne, s. f. (Ornit.; rar) Bufniță. [Var.: buhnă s. f.] – Formație onomatopeică.
9. [DEX '09] BUHĂ, buhe, s. f. 1. (Ornit.) Bufniță. 2. (Entom.; în compusele) Buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). – Formație onomatopeică.
10. [MDA2] buf4 sm vz buhă
11. [MDA2] bufă1[1] sf vz buhă
12. [MDA2] buh1 sm vz buhă
13. [MDA2] buhă sf [At: JAHRESBER. III, 55 / V: buf sm, buh sm, ~hnă / Pl: ~he / E: fo] 1 Cea mai mare pasăre de noapte de pe teritoriul țării, cu capul mare, cu urechile ascuțite și cu ochii bulbucați Si: bufniță, (pop) joimăriță, bou-de-noapte Cf cucuvea, (pop) ciucurete, cucuveică, huhurez, strigă. 2 (Îc) ~ha-mare Specie de buhă Si: (reg) strigă. 3 (Îc) ~cu-cârpă Specie de buhă nedefinită mai îndeaproape Si: (reg) strigă. 4 (Pop, îs) Puiul ~ hii Copil urât. 5 (Pop, îe) A sta ca o ~ A sta îmbufnat. 6 (Pop, fig) Fată urâtă și nepieptănată. 7 (Pop) Cap nepieptănat. 8 (Pop) Moț la păsări. 9 (Pop) Oaie cu lână multă la fălci. 10 (Îc) ~ha ciumei Fluturele Acherontia Atropos Si: (pop) strigă. 11 (Îc) ~de-curechi Fluturele Mamestra brassicae Si: (pop) bohoci. 12 (Îc) ~ha-semănăturilor Fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum).
14. [MDA2] pala-buhă sf [At: ȘEZ. III, 84 / Pl: ~he / E: cf buhă] (Buc) 1 (Orn) Bufniță (Bubo bubo). 2 (Dep) Femeie nepieptănată.
15. [MDA2] puhă5[1] sf vz buhă
16. [DEXI] buf3, -ă adj. 1 (despre opere muzicale sau dramatice) Care are un caracter comic exagerat, grotesc sau caricatural. Comedie bufă. ◊ Operă bufă = operă de un gen ușor, pe o temă comică. 2 (despre actori sau cîntăreți) Care interpretează numai roluri ușoare într-o comedie sau operetă, operă comică. Bariton buf. ♦ (despre roluri sau despre felul interpretării) Care este specific comediei sau operei muzicale. Un rol de un comic buf. • pl. -i, -e. /<it. buffo, fr. bouffe.
17. [DEXI] bufă s.f. Umflătură la mîneca unei haine, la pantaloni, cută, fald. Adora, în forma și culoarea vestmîntului, în bufele mari ale umerilor... făptura și gîndul logofetesei (G. M. ZAMF.). • pl. -e. /it. buffa.
18. [DEXI] bufnă s.f. (ornit.) Pasăre răpitoare de noapte, cu capul mare și cu ochi galben-portocalii foarte mari, apropiați unul de altul, cu penajul de culoare brună, cu smocuri lungi de pene negre la urechi (Bubo bubo); bufniță. • pl. -e. și buhnă s.f. /form. expr.; cf. bufniță, buhă.
19. [DEXI] buh s.n. Expr. (pop.; fam.) A-i merge (sau a i se duce, a-i ieși cuiva) buhul = a ajunge să fie foarte cunoscut (pentru faptele sale, de obicei reprobabile); a se spune despre cineva că... Mi se dusese buhul despre pozna ce făcusem (CR.). A (i) se duce (sau a-i merge) cuiva buhul ca de popă tuns v. popă. • pl. -uri. /form. expr.; cf. rus. бух „zgomot, huiet”, rom. buf1.
20. [DEXI] buhă s.f. (pop.) 1 (ornit.) Bufniță (Bubo bubo). ♦ Fig. (deprec.) Femeie care are părul nepieptănat, vîlvoi. 2 Compuse: (entom.) buha-semănăturilor = fluture mic de noapte, de culoare cenușie, care dăunează semănăturilor (Agrotis segetum); buha-verzei = fluture nocturn de culoare cenușie, ale cărui larve distrug varza, conopida, sfecla etc. (Mamestra brassicae). • pl. -e. /form. expr.
21. [CADE] ❍BUFĂ1 (pl. -fe) sf. 🐦 – BUHĂ.
22. [CADE] BUFNĂ (pl. -ne) sf. 🐦 Bufniță: Și ca bufne, ca vedenii, De lumine depărtați (ALECS.).
23. [CADE] BUFNIȘOARĂ (pl. -re) sf. 🐦 dim. BUFNĂ: în loc să pun mîna pe-o căprioară, am pus mîna pe-o ~ (ALECS.).
24. [CADE] BUHĂ (pl. -he) sf. 1 🐦 = BUFNIȚĂ ¶ 2 Fig. Femeie cu părul nepieptănat, ciufulit ¶ 3 🐙 BUHA-CIUMEI STRIGĂ; – BUHĂ-DE -CURECHIU = BOHOCIU.
25. [CADE] ❍BUHOAIE sf. Olten. Trans. (VÎRC.) (PĂC.) 🐦 = BUHĂ 1.
26. [DLRLC] BUFNĂ s. f. v. bulină.
27. [DLRLC] BUHĂ, buhe, s. f. 1. Bufniță. Strigă buha între hotară Și s-aude-a noua țară (Tunetul). SADOVEANU, P. C. 8. Buha bea numai apă de ploaie. ȘEZ. V 128. Ești dragă flăcăilor Ca buha găinilor. ALECSANDRI, P. P. 340. ◊ Fig. Păr zbîrlit. Piaptănă-ți buha! MARIAN, O. I 215. 2. Cucuvea.
28. [DLRM] BUFNĂ, bufne, s. f. (Ornit.) Bufniță. [Var.: buhnă s. f.] – Onomatopee.
29. [DLRM] BUHĂ, buhe, s. f. Bufniță. – Onomatopee.
30. [Șăineanu, ed. VI] buf m. cea mai mică buhă cucuiată (Strix scops). [V. buhă].
31. [Șăineanu, ed. VI] bufnă f. bufniță: bufnele posomorîte țipă cu glas amorțit AL. [V. buhă].
32. [Șăineanu, ed. VI] buha f. stomacul boului. [Origină necunoscută].
33. [Șăineanu, ed. VI] buhă f. 1. (pl. buhe), păsări de noapte, cu cap mare stufos și ochi mari îndreptați înainte; ziua o petrec prin ruine, crăpături de stânci, și numai de cu seară ies la vânătoare; aerul lor trist și țipătul lor jalnic au făcut pe popor să le considere ca prevestitoare de nenorociri (Strix): când buha se plânge prin triste suspine BOL.; 2. fig. muiere ce umblă nepieptenată, cu părul vâlvoiu. [Onomatopee, ca și buf, bufnă, buhnă, care exprimă trista lor strigare].
34. [Șăineanu, ed. VI] buhă f. 1. femeiușcă bufului; 2. semn făcut de secerător între holde: un mănunchiu de iarbă sau grâu legat la vârf cu alt mănunchiu de fire rupte (aducând întru câtva cu capul sbârlit al ciufului: buhele serviau înainte la vânatul păsărilor).
35. [Scriban] buhă și búhnă f., pl. e (rudă cu buf 2, bufniță ș.a., ca ngr. búfos, bufniță, lat. bubo, bufniță, bufo, broască rîĭoasă, sp. buho, pg. bufo, bufniță; ung. buhu, bufniță. Cp. cu boncăĭ, puhav). Rar. Bufniță.
36. [DOOM 3] bufnă (rar) s. f., g.-d. art. bufnei; pl. bufne
37. [DOOM 3] buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe
38. [DOOM 2] bufnă (rar) s. f., g.-d. art. bufnei; pl. bufne
39. [DOOM 2] buhă s. f., g.-d. art. buhei; pl. buhe
40. [DER] buf (-fi), s. m. – Bufniță. – Var. bufă, bufnă, buh(n)ă, buhniță, buhac, puhaci, puhace. – Mr., megl. buf. Lat. būfus, de la būho, būfo (Pușcariu 231; REW 1352; Pascu, I, 54); cf. it. gufo, sp. buho, port. bufo. Forma simplă are circulație, generalizîndu-se formele contaminate cu cuvinte mai mult sau mai puțin asemănătoare din alte limbi, cum sînt bg. buchu(l), mag. buhu (› buhă), ngr. μποῦφος, pol. puhacz (› puhaci), poate și cu creațiile expresive bazate pe interj. buf.
41. [Onomastic] Buhn/ă, -ea, -ilă, -iț v. Buf III.
42. [Argou] a freca buha (ca să faci copii cu pene) expr. (adol.) a lenevi, a trândăvi, a pierde vremea de pomană.
43. [Argou] a fute buha / vântul expr. (obs.) a lenevi, a trândăvi.
44. [DLRLV] BUHĂ s. f. (Trans. N) Bufniță. Mai mult umblă nespălată Cu capu netieptănată Ca o buhă împănată. CÎNTECE, 7r. Etimologie: formație onomatopeică. Cf. boaghe1, bogză, bufniță, buhnace, puhace.
45. [DRAM 2021] buhă, buhe, s.f. Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați: „Buha-i pasărea nopțî și a morțî. Când cântă ie la casă, moare oarecine. Da' o cântat aiciuca, la o babă, tătă noaptea. Baba umbla desculță și s-o betejit și-o luat-o și-o dus-o moartea” (Bilțiu, 2007: 305). ■ (top.) Buhăescu Mare, vf. (2.118 m) în Masivul Rodnei. ■ (onom.) Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel; Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții-Măgherăuș; neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa. – Formație onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA); din rădăcina expresivă buh- „umflătură” (DER).
46. [DRAM 2015] buhă, buhe, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș, 2000). „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel, 1979: 166). ♦ (top.) Buhăescu Mare, vf. (2.118 m) în Masivul Rodnei. ♦ (onom.) Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ALRRM, 1969: XXII, XXIII); Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău, 2004); Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș, 2000, 106). – Formație onomatopeică (Șăineanu, DEX, MDA); din rădăcina expresivă buh- „umflătură” (DER).
47. [DRAM] buhă, -e, s.f. – (ornit.) Bufniță (Bubo bobo); pasăre nocturnă cu ochii mari și cu privirea fixă, sedentară, ce trăiește în pădurile bătrâne din Carpați. Specie cu efectiv redus în Maramureș (Ardelean, Bereș 2000). ♦ Buha, poreclă în Dragomirești și Săcel (ARL, I, 1969, XXII, XXIII). Buhă, „femeie murdară, cu părul ciufulit, cu îmbrăcămintea neîngrijită” (Candrea, 2001, 179). Buhu, „om mare, brunet și cu ochii mari, bulbucați”, poreclă în Tăuții Măgherăuș (Crâncău 2004). Neamul lui Buhău și neamul Buhățenilor, în Borșa (Mihali, Timiș 2000, 106): „Nu te-ai lăsat, buhă, nu / Nici asară, nici amu” (Lenghel 1979: 166). – Formație onomatopeică (DEX); Din rad. buh-, cu sensul de „umflătură” (DER).
Sursă: DEX online sub licență GNU GPL