SUBSTANTÍV, (1) substantive, s.n., (2) substantivi, adj. 1. S.n. Parte de vorbire care denumeşte lucruri, fiinţe sau noţiuni abstracte şi care se modifică, în cele mai multe limbi, după număr şi caz. 2. Adj. (În sintagma) Colorant substantiv = colorant care vopseşte fibrele fără ajutorul mordanţilor; colorant direct. – Din fr. substantif, lat. substantivus.
(Dicţionarul explicativ al limbii române)

SUBSTANTÍV ~e n. lingv. Parte de vorbire care cuprinde cuvinte ce denumesc obiecte (fiinţe, lucruri, stări, fenomene etc.). [Sil. sub-stan-] /<lat. substantivum, fr. substantif
(Noul dicţionar explicativ al limbii române)

SUBSTANTÍV2substantivi, adj.m. (În expr.) Colorant substantiv = Colorant care vopseşte fibrele fără ajutorul mordanţilor. – Fr. substantif (lat. lit. substantivus).
(Dicţionarul limbii române moderne)

SUBSTANTÍV adj.m. Colorant substantiv = materie colorantă care vopseşte direct fibrele textile, în special cele vegetale, fără ajutorul mordanţilor. // s.n. (Gram.) Parte de vorbire flexibilă care denumeşte fiinţe, lucruri, noţiuni abstracte etc. [Cf. lat. substantivus, fr. substantif].
(Dicţionar de neologisme)

SUBSTANTÍV I. s. n. parte de vorbire flexibilă care denumeşte fiinţe, lucruri, noţiuni abstracte etc. II. adj. colorant ~ = materie colorantă care vopseşte direct fibrele textile (vegetale), fără ajutorul mordanţilor. (< fr. substantif, lat. substantivum)
(Marele dicţionar de neologisme)

substantív adj. m., pl. substantívi
(Dicţionar ortografic al limbii române)

substantív s. n., pl. substantíve
(Dicţionar ortografic al limbii române)

Definitia din dex a Substantivului – ce inseamna Substantiv

Substantivul este partea de vorbire flexibilă care denumește nume de obiecte, ființe, sentimente, stări sufletești, fenomene ale naturii sau noțiuni abstracte. Acesta este ușor de identificat cu ajutorul întrebărilor “cine este acesta/ aceasta?” sau “ce este acesta/aceasta?”. Substantivul poate avea ca și rol în cadrul unei propoziții de subiect sau complement direct și poate fi ușor înlocuit de pronume. Este declinabil, adică își poate schimba forma după număr, caz și determinare, și se identifică în trei genuri, substantiv masculin (un băiat/ doi băieți), substantiv feminin(o fată/ două fete) și substantiv neutru(un scaun/două scaune).

Substantivul poate fi propriu, atunci când se folosește pentru nume de persoane, nume de orașe/ localități, repere geografice sau nume de instituții. Substantivele comune sunt folosite atunci când se definesc denumiri de animale, plante, obiecte etc. Substantivul propriu e scris cu literă mare, indiferent de locul pe care îl ocupă în propoziție, pe când substantivele comune se scriu cu literă mare doar la începutul propoziției, în rest se scriu cu literă mică.

Substantivele pot fi simple sau compuse

Niște exemple de substantive simple ar fi iepure, casă, băiat, iar exemple de substantive compuse sunt pisică de mare, Piatra Neamț etc. De asemenea, acestea se clasifică în două tipuri după numărul lor, și anume substantiv singular, atunci când denumește un singur obiect, și substantiv plural, atunci când definește două sau mai multe obiecte. O excepție o fac substantivele defective de număr, care au formă doar de singular fiind defective de plural, cum ar fi lapte și miere , sau formă de plural fiind defective de singular, cum ar fi zori. Substantivele în limba română au cinci cazuri, și anume nominativ, acuzativ, genitiv, dativ și vocativ. Declinarea substantivului se face în două feluri, cu articol hotărât și cu articol nehotărât și se diferențiază, de asemenea, prin cele trei genuri.