BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm = a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură. – Din sl. basnĭ.
basm sn [At: URECHE, ap. GCR I, 360/8 / V: ~sn, ~mu, (rar) bazm / Pl: ~e, (rar) ~uri / E: vsl баснъ] 1 Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. 2 (Fam; îe) A se face de ~ A se face de râs. 3 (Fig) Minciună. 4 (Fig) Născocire.
basm s.n. 1 Specie în proză a epicii (populare), a cărei narațiune are elemente fantastice, supranaturale care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. Ascultau la gura sobei basmul povestit de bunic. ◇ Loc.adj. De basm = fantastic, ireal. Atmosferă de basm. ◇ Expr. (fam.) A se face de basm = a se face de rîs. Basm cu cocoșul roșu v. cocoș. 2 Fig. Născocire, minciună. Nu-mi spune basme, ci relatează exact cum a fost. • pl. -e, (pop.) -uri. /<slav. басм.
BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (populară) cu elemente fantastice supranaturale, care simbolizează forțele binelui și ale răului în lupta pentru și împotriva fericirii omului. ◊ Expr. (Fam.) A se face de basm= a se face de râs. 2. Născocire, minciună, scornitură. – Din sl. basnĩ.
BASM, basme, s. n. 1. Narațiune (de obicei creație populară) cu personaje și fapte fantastice și adesea cu participarea unor forțe supranaturale. Pe-atunci credeam aievea în basmul Cosînzenii. BENIUC, V. 23. Basmele cele blind șoptite de bătrînii mei dragi... se trezesc și tremură în ființa mea. SADOVEANU, N. F. 25. Ca-n basme masa mi s-ar pune Și s-ar deșterne tot ca-n basme. MACEDONSKl, O. I 66. Un basm cu pajuri și cu zmei începe-acum o fată, Tu taci ș-asculți povestea ei Și stai îngîndurată. COȘBUC, P. I 192. Visez la basmul vechi al zînei Dochii. EMINESCU, O. I 119. ◊ Expr. A se face de basm = a se face de rîs, de poveste. 2. Scornitură, născocire, minciună. V. istorie. Nu-mi spune basme, ci povestește-mi exact cele întîmplate. ▭ Ce ascultați basme, măi? DUMITRIU, B. F. 111. – Pl. și: (rar) basmuri (CAMILAR, N. I 316).
Basmul este o specie a genului epic, in proza, care prezinta dimensiuni medii. De altfel, un basm prezinta indeaproape lupta binelui impotriva raului, care se incheie de cele mai multe ori cu victoria binelui, precum si cu finalizarea calatoriei eroului. La finalul basmului eroul evolueaza si se maturizeaza. Totodata, in cazul basmelor se foloseste fabulosul, care este un anumit tip de fantastic, ce presupune acceptarea de catre cititori a conventiilor basmului.
Printre caracteristicile unice ale basmelor se numara si formulele utilizate, care pot fi initiale, mediane si finale. Mai mult de atat, basmele prezinta si tematici variate, precum iubirea, calatoriile eroului, precum si eroismul. De altfel, de-a lungul povestirii apar diferite motive ce tin strict de fabulos, iar printre acestea se numara drumul, cifrele magice, coborarea in fantani, obiectele magice, calul, precum si imparatul care nu poate sa aiba urmasi. Totodata, momentul in cazul basmului se transforma in: situatia initiala (de echilibru), declansarea actiunii (aceasta poate fi reprezentata si de existenta unui factor perturbator), actiunea, punctul culminant si restabilirea echilibrului. Pentru a parcurge toate aceste etape, eroul este ajutat de anumite persoane. Asadar, in basme isi fac deseori aparitia personajele ajutatoare sau cele himerice, care pot fi episodice sau pot sa apara alaturi de protagonist de-a lungul intregii povestiri.
